Noi rute cu Wizz Air din august 2025 din Sibiu spre: Roma, Madrid, Basel, Hamburg, Frankfurt Hahn și Viena. În vara 2025, direct de la Sibiu spre destinații de vacanță: Larnaca, Palma de Mallorca, Creta, Rhodos, Antalya, Hurghada, Marsa Alam și Monastir. Conexiuni de la Sibiu către destinații din întreaga lume via München și Viena. ***

Județul Sibiu în anul Centenarului

La împlinirea a 100 de ani de administrație românească în Transilvania și 50 de ani de la ultima reorganizare administrativ-teritorială a României, Consiliul Județean Sibiu și instituțiile din subordine marchează vineri, 13 iulie 2018, evenimentul „Județul Sibiu în anul Centenarului” printr-o serie de acțiuni, printre care amintim: Ziua Porților Deschise la Consiliul Județean Sibiu, spectacole extraordinare oferite de Filarmonica de Stat Sibiu și de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, precum și expoziții și prezentări inedite la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

Sibienii interesați să se familiarizeze cu instituția Consiliului Județean Sibiu și să înțeleagă mai bine atribuțiile acesteia în asigurarea serviciilor de interes județean sunt invitați vineri între orele 9:00 și 13:00 la Ziua Porților Deschise. În sala de ședințe a consiliului se va putea urmări în acest interval filmul documentar „Județul Sibiu - Poarta de Sud a Transilvaniei”.

Mai multe detalii cu privire la acțiunile organizate în cadrul evenimentului le găsiți aici, acestea fiind disponibile și pe www.cjsibiu.ro.